Brasov

Orașul Brașov a fost fondat de către Cavalerii Teutonici în anul 1211 cu scopul de a apăra Regatul Maghiar. După ce a fost colonizat de către saxonii din Transilvania a devenit una dintre cele șapte cetăți cunoscute sub numele Siebenburgen.

Este un oraș cu o istorie veche, cu case colorate și o atmosferă de poveste.

Multitudinea de atracții turistice împreună cu urmele coloniștilor germani regăsite în arhitectura gotică, barocă și renascentistă fac Brașovul să fie o locație vizitată și apreciată în țara noastră.

Dacă ajungeți în Brașov îți recomandăm câteva atracții turistice care merită admirate:

 

  • PIAȚA SFATULUI– considerată kilometrul zero al orașului. Aici se află Casa Sfatului, fosta Primărie cu o istorie impresionantă. 
  • BISERICA NEAGRĂ – cea mai mare biserică gotică din România. Marele Incendiu din 1689 i-a adus acest nume, pentru că flăcările și fumul i-au innegrit zidurile. Adăpostește una dintre cele mai mari orgi din Europa de Est. 
  • CASA NEGUSTORILOR - a fost construită între 1539- 1545 la cererea soției judelui Brașovului.
  • CATEDRALA ORTODOXA ADORMIREA MAICII DOMNULUI - a fost ridicată în perioada 1895- 1896 după modelul bisericii grecești din Viena 
  • CETATEA BRAȘOVULUI - a fost construită din nevoia de apărare împotriva turcilor și tătarilor. Puteți admira aici Poarta Ecaterinei, Bastionul și Canalul Graft și Turnul Alb.
  • MUZEUL PRIMEI ȘCOLI ROMÂNEȘTI – păstrează elemente ale stilului gotic din perioada în care a fost construită. Există aici o mică sală de clasă numita ANTON PANN și care păstrează mici bănci de lemn și tăblițe de scris.
  • CETĂȚUIA – initial a fost construită ca un fort de lemn cu patru turnuri de apărare. După ce a fost distrusă de luptele cu Petru Rareș a fost reconstruită din piatră. 
  • TÂMPA – dacă faci o drumeție de aproximativ două ore pe jos te așteaptă sus la 960 metri o priveliște de vis asupra Brașovului.Este cel mai înalt punct de observație asupra orașului.
  • STRADA SFORII – una dintre cele mai înguste străzi din Europa, construită în sec. XIII-lea. 
  • BASTIONUL ȚESĂTORILOR - cea mai mare și bine păstrată fortificație din Brașov. Găzduiește și un mic muzeu de arme medievale. 
Lucreaza cu noi
© Copyright Easy2Visit.com 2024. Toate drepturile rezervate.