
Parcul Național Munții Rodnei este al doilea parc național din țară, având o suprafață de 47.202 ha, din care 3.300 hectare au fost declarate în anul 1979 Rezervație a Biosferei, localizat în grupul nordic al Carpaților Orientali. Importanța acestei arii protejate se datorează atât geologiei și geomorfologiei munților, cât și prezenței a numeroase specii de faună și floră, endemite și relicte glaciare.
La intrarea în parcul național, dinspre Borșa, se află Cascada Cailor, într-o zonă de un pitoresc deosebit. Stâncile din zonă sunt o mare atracție pentru alpiniști.
Zona de protecție strictă Pietrosul Mare (3084 hectare) se află în partea nord-vestică a Munților Rodnei. Aceasta se desfășoară de la circa 750 m la 2.303 m altitudine, incluzând în arealul ei reliefuri aparținând diferitelor cicluri de modelare (în special glaciar și periglaciar), precum și porțiuni din principalele etaje de vegetație ale Munților Rodnei.
Zona de protecție strictă Piatra Rea (201 hectare) este protejată în special pentru abundența exemplarelor de floare de colt (Leontopodium alpinum).
Zona de protecție strictă Ineu-Lala (960 hectare) prezintă o largă dezvoltare a reliefului glaciar (custuri, circuri glaciare, văi glaciare, morene), cuprinzând elemente ale rețelei hidrografice (cascade, lacuri glaciare) și elemente ale florei și faunei caracteristice acestor munți: opaițul Munților Rodnei (Silene nivalis), zâmbrul (Pinus cembra) , capra neagră (Rupicapra rupicapra), cocoșul de mesteacăn (Tetrao tetrix) etc.
Zona de protecție Corongiș (401 ha) cuprinde fondul forestier, pajiștile și stâncăriile, care se întind până la Vârful Paltin - 1987 m. Substratul calcaros determină existenţa unei flore şi faune interesante din punct de vedere ştiinţific.
Pe lângă zonele de protecție strictă mai sunt și ariile naturale protejate de interes național: Poiana cu narcise de pe Masivul Saca, Peștera din Valea Cobășelului, Izvorul Bătrâna, Izvoarele Mihăiesei și Peștera și Izbucul Izvorul Albastru al Izei.
Parcul Național Munții Rodnei se suprapune integral peste situl de importanţă comunitară ROSCI0125 Munții Rodnei și peste aria de protecţie specială avifaunistică ROSPA0085 Munții Rodnei.
Anulare gratuita cu pana la 1 ora inainte de deschiderea atractiei. Daca anulezi dupa acest termen sau nu te prezenti, nu vei putea solicita banii inapoi.
Rezerva-ti locul in cel mai scurt timp pentru a avea garantia disponibilitatii acestuia, in special in perioada vacantelor si zilelor festive.
O data ce rezervarea este confirmata, vei receptiona un email continand dovada rezervarii. Te rugam sa o tiparesti sau sa o descarci pe telefonul / tableta ta ca sa o poti arata in ziua activitatii.
Daca mai aveti intrebari, verificati sectiunea noastra de intrebari frecvente. Daca aveti nevoie de ajutor in rezervarea unor bilete sau aveti intrebari, va rugam sa ne contactati.